Ministrul Curaj NU lasă universitățile să retragă titlurile de doctor. „Am ales ca, pentru moment, să amânăm acordarea acestui drept”

Ministrul Curaj NU lasă universitățile să retragă titlurile de doctor. „Am ales ca, pentru moment, să amânăm acordarea acestui drept
Publicat: 02/03/2016, 21:32
Actualizat: 12/10/2016, 19:27

Adrian Curaj a declarat că după lansarea propunerilor în dezbatere publică a primit foarte multe sugestii și că varianta care a fost adoptată astăzi este una satisfăcătoare mai degrabă pe termen scurt.

„Încă o dată, așa cum am promis, avem acest cadru. După propunerile din dezbatere publică, am primit foarte multe sugestii. Cred că varianta adoptată astăzi răspunde nevoilor pe termen scurt în ceea ce privește cadrul legal. (…) Repet, dacă această claritate legislativă era până în momentul acesta, fiți siguri că în ultimii patru ani erau soluții la problemele apărute”, a spus ministrul Educației.

Curaj a adăugat și că deocamdată s-a decis ca dreptul exclusiv al universităților de a emite și de a retrage titluri de doctorat să fie amânat până când se va realiza evaluarea și analiza internațională a școlilor doctorale, ceea ce înseamnă că în intervalul următor ministrul va fi cel care va acorda titlul.

„În urma discuțiilor din Guvern, am ales ca pentru moment să amânăm acordarea drepturilor pentru universități de a emite și a retrage titlurile de doctor, până după evaluarea internțaională a școlilor doctorale. În intervalul următor ministrul va continua să acorde titlul, ceea ce eu nu cred că este bine, iar universitățile vor continua să nu fie responsabilizate. În același timp știu că nu toate universitățile ar fi putut să-și exercite autonomia potrivit”, a explicat Adrian Curaj, care a ținut să menționeze că mesajul potrivit căruia universitățile vor putea pierde școlile doctorale în cazul în care nu își exercită așa cum trebuie autonomia este foarte clar.

Despre abrogarea articolelor din lege referitoare la caracterul public al tezelor de doctorat și la procesul de susținere al acestora, care a fost extrem de contestată, Curaj a spus că ordonanța de urgență nu va anula aceste prevederi și că, în urma criticilor, s-a decis ca legea să rămână așa cum este, chiar dacă e greoaie și dificil de interpretat. Mai mult, aceste mențiuni vor fi dublate și de hotărârea de guvern.

„Ordonanța de urgență nu mai abrogă acele articole care fac referire la caracterul public al tezei de doctorat și la modalitatea de susținere a acesteia. (…) OK, lăsăm legea așa cum este, cu multe pagini, greu de citit, și mai greu de interpretat, dublăm și în HG, astfel încât să nu eliminăm nimic din ce e bun”, a completat ministrul Educației.

Cadrul legislativ prevede și că plagiatele nu vor mai fi gestionate de Consiliul Național de Etică, acesta având alte atribuții, mai puțin acelea de a retrage titlul. Curaj a menționat și că statutul de document public al lucrării nu va fi retras, ci, dimpotrivă, este întărit. Ministrul Educației a mai spus și că procesul real va fi început atunci când responsabilitatea asociată autonomiei și întreg procesul de acordare a titlurilor se va face de universitate. „E o miză mare”, a completat Curaj.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Ea este soția lui Călin Georgescu! Cristela are propriile afaceri și face bani într-un domeniu...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cum a funcționat rețeaua uriașă și sofisticată construită pe Tik Tok pentru Călin Georgescu, pe...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Diaspora răstoarnă TOT ce se știa! Marcel Ciolacu nu există în rezultatele de peste graniță
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”!...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi a trecut în faţa lui Marcel Ciolacu, care a...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Un polițist, care urma să asigure paza la o secție de votare, a fost găsit...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Cod Rutier 2024: Care e distanța regulamentară între mașinile parcate?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Cristian Cioacă nu mai scapă. Decizia luată după moartea Elodiei Ghinescu
Pericolul ascuns din frizerie. Multe persoane s-au îmbolnăvit
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Fosta iubită a lui Liam Payne, devastată când a văzut imaginile în care artistul era...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Ar putea creaturile microscopice ale oceanelor să ne arată secretele biologiei umane?